Antrenorul Flavius Stoican a prezentat conducerii Politehnicii Iași, în cursul dimineții de joi, un raport de activitate în care a analizat, în detaliu, pe capitole, parcursul echipei, precum și problemele cu care s-a confruntat gruparea din Copou în prima parte a campionatului.
Tehnicianul a accentuat faptul că și-a dorit continuitate la echipă, în vara anului trecut, în ceea ce privește lotul de jucători, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Asta pentru că i-au fost aduși foarte mulți jucători, majoritatea venind la echipă târziu și nepregătiți.
„Am vrut continuitate în vara anului trecut, nu o reconstrucție a echipei. Am evaluat jucători în plin campionat și nu era normal să se întâmple acest lucru. Cu toate aceste probleme, am încercat să ne axăm pe fotbal, am sperat până în ultimul moment la un loc în play-off, dar nu a fost să fie”, a declarat Flavius Stoican, care va lupta în play-out pentru locul 7: „Acum ne vom axa pe locul 7 în play-out. Trebuie să tratăm fiecare meci în parte cu maximă seriozitate și ne dorim să terminăm pe primul loc în play-out”.
„Am discutat în cadrul ședinței despre obiectivul pentru play-out și ne-am fixat ca țintă locul 7”, a completat președintele Adrian Ambrosie.
„Am încredere în toți jucătorii”
Stoican a precizat în ședința Comitetului Director că se bazează pe toți jucătorii din lot în acest play-out, oficialii echipei apreciind ca inoportună varianta trecerii pe linie moartă în plin campionat a celor care se opun prelungirii contractului.
„Am încredere în toți jucătorii, le ofer la toți sprijinul meu, dar și ei trebuie să fie cu gândul la obiectivele echipei. Deocamdată este prematur să vorbesc despre jucătorii care vor continua și în sezonul viitor. Vom decide la momentul oportun. Cert este că îmi doresc să continui cu jucători care pun suflet și care sunt utili echipei”, a mai spus Stoican.
Jucătorii aflați la final de contract
Poli Iași are sub contract 13 jucători cărora le expiră angajamentele în vară, aceștia fiind Ruben Mino, Laurențiu Rus, Alexandru Zaharia, Mădălin Mihăescu, Patrick Petre, Filipe Nascimento, Teixeira, Platini, Mussa Sanoh, Boris Garros, Andrei Sin, Florin Gardoș și Andrei Burlacu.
Cu mulți dintre ei, oficialii din Copou vor demara discuții pentru prelungirea contractelor. „Nu se pune problema momentan să renunțăm la vreun jucător, pentru că suntem în plin campionat. Am mers pe ideea că fiecare jucător poate deveni propriul impresar. Dacă va juca bine, se va autopropune pentru a continua la Poli din vară. Cine joacă slab și nu dă randament, practic se autoelimină. Sigur, în ceea ce ne privește, vom demara în scurt timp negocierile cu jucătorii aflați la final de contract, dar în funcție de randamentul pe care aceștia îl vor avea în meciurile următoare. Deocamdată, antrenorul Flavius Stoican le dă șanse egale la toți”, a completat Ambrosie.
Motivele ratării play-off-ului
Oficialii ieșeni au concluzionat după analiza raportului tehnicianuui și după discuțiile cu antrenorul Stoican că o cauză principală a ratării accederii în play-off a fost selecția precară din vară și faptul că staff-ul nu a avut jucătorii în timp util la pregătire.
„Concluzia este că în loc să aibă continuitate, Flavius a trebuit să reconstruiască echipa în vară, cu foarte mulți jucători aduși în vară de către noul asociat și echipa sa, jucători pe care antrenorul a fost nevoit să-i evalueze în plin campionat. Horia Sabo și oamenii lui au creat un haos la club în perioada în care s-au ocupat de management, iar acest lucru s-a răsfrânt și asupra echipei. Sigur, sunt mai multe cauze, obiective și subiective. Pe lângă selecție s-a discutat și despre infrastructura precară din Copou, a contat și starea proastă a terenurilor de antrenament, ba chiar lipsa acestora în perioada de iarnă, iar scandalurile de la club iscate de noul asociat au contat și ele foarte mult, ca și primele promise de către directorul general și neacordate. Toate au contribuit mai mult sau mai puțin la ratarea obiectivului de calificare în play-off„, a punctat Adrian Ambrosie.
Credit total pentru Flavius Stoican
La rândul său, președintele Comitetului Director, prof. Leonid Antohi a declarat că antrenorul și staff-ul său au credit total din partea conducerii clubului.
„Flavius a venit cu un material în care a punctat principalele aspecte ale activității din sezonul regulat. A fost o discuție foarte pozitivă, constructivă. A făcut aprecieri pe mai multe capitole, pe compartimente, iar concluzia este că în vară s-a făcut o selecție defectuoasă de jucători, iar antrenorul și staff-ul nu au avut timp să-i cunoască și să-i integreze în echipă. Două remarci am de făcut. Prima, staff-ul tehnic primește în continuare vot de încredere, nu s-a pus în niciun moment în discuție problema antrenorului. Doi, trebuie să fim uniți în continuare, jucători, staff, Comitet Director, președinte, cu toții să facem tot ce trebuie pentru a ne clasa pe un loc cât mai sus în play-out. Evident, ne odrim locul 7. Pentru asta trebuie să menținem vestiarul unit, iar antrenorul a aunțat că se bazează pe toți jucătorii în următoarea perioadă”, a punctat Antohi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER